Rapidiștii, dinamoviștii și steliștii au avut derby-ul lor înainte și după meciul din „Groapă”. Grupurile s-au căutat până la orele dimineții, iar atunci când s-au întâlnit, s-au folosit și pistoalele!
Duminică spre luni, ultrașii formațiilor bucureștene s-au antrenat pentru „patrulaterele” pe care Oprescu și LPF le vor pe noul Național Arena. În stradă a fost un „triunghiular” și, pentru prima oară în acest gen de incidente, s-au auzit și focuri de armă. Chiar dacă derby-ul serii a fost Dinamo – Rapid, steliștii au ieșit și ei pe străzi. În zona Circului și în cartierul 13 septembrie s-au spart parbrize, s-a tras cu pistolul și s-au împărțit pumni și sticle. Poliția nu știe nimic!
Derby-ul Dinamo – Rapid a fost un nou pretext de întâlnire pentru ultrașii rivali din Capitală. Ca de aproape fiecare dată la un astfel de meci, străzile orașului se transformă în câmp de luptă, rivalii se caută, iar atunci când se și întâlnesc, se poate întâmpla orice. De data aceasta, arsenalul format de obicei din sticle, bâte, electroșocuri sau „telescopice” a fost îmbogățit cu un element nou: pistolul. Și chiar s-a tras, la Circ și în cartierul 13 Septembrie! Poliția însă, în mod ciudat, nu știe nimic.
Derby în fața Circului
Totul a început cu câteva ore înaintea meciului, atunci când, în zona Circului, lângă Stadionul Dinamo, două grupuri rivale ale echipelor care tocmai se pregăteau să se întâlnească pe teren au intrat în conflict. Se pare că rapidiștii ar fi venit în mai multe mașini la terasa în care se aflau „câinii”, iar atunci când spiritele s-au încins, din mașina presupușilor fani giuleșteni s-a tras spre grupul rival cu un pistol cu gloanțe de cauciuc.
Ieri se mai vedeau urmele
După meci, au intrat în scenă și fanii Stelei. Se pare că aceștia i-au atacat inițial pe rapidiști, care nu au rămas datori. La ora două noaptea, în cartierul 13 Septembrie, fanii de sub Podul Grant și-au căutat adversarii. O mașină a fost vandalizată, iar ieri în mijlocul străzii se mai puteau vedea cioburi de la sticle și de la parbrize. Tot ieri, riveranii au povestit pentru ProSport. „A fost gălăgie mare. Mai multe mașini erau oprite, iar una era făcută praf. Înainte de a ajunge aici s-au auzit și focuri de armă printre blocuri. Poliția nu am văzut-o, au fost doar niște Salvări”, a povestit unul dintre cei care locuiesc în zonă.
Până acum a tras Jandarmeria
Precedente există, pentru că rivalele din Capitală s-au întâlnit de mai multe ori înainte și după derby-urile interbucureștene. Până acum însă, în incidente nu s-au folosit arme de foc, singurii care au făcut uz de muniție fiind cei de la Jandarmerie. În urmă cu mai mulți ani, un fan al Stelei a fost împușcat în gât la Craiova, iar peste câteva sezoane, la un derby din „Ștefan cel Mare”, mai mulți ultrași ai roș-albaștrilor au ajuns la Spitalul Floreasca având răni serioase, asta după ce jandarmii au tras chiar în stadion.
393 de „câini” interziși!
Incidentele de la derby-ul Dinamo – Rapid, când galeria roș-albă a dat un adevărat spectacol pirotehnic, nu au rămas nesancționate. 397 de fani dinamoviști au fost identificați și amendați contravențional, iar dintre aceștia, 393 au primit și interdicția de a mai intra pe stadioanele din România între șase luni și un an, în funcție de gravitatea faptei pentru care au fost pedepsiți. Mai mult, șapte fani s-au ales și cu dosare penale pentru aruncarea torțelor pe teren. De asemenea, totalul amenzilor date duminică seara se ridică la 25.000 de lei, și nici firma de pază nu a scăpat de sancțiuni: 500 de lei pentru nerespectarea de către personalul de ordine a obligațiilor privind prevenirea și combaterea violențelor pe stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER